vineri, 26 august 2016

Femeie dupa 40 de ani/ Tinerete sau batranete?


Ai făcut 40? E timpul să-ți schimbi tunsoarea!

image
40 de ani reprezintă vârsta eleganței, iar una din componentele principale ale Impecabilului o reprezintă și tunsoarea pe care o ai. O tunsoare aleasă corect poate face minuni! Cea care-o poartă poate să întinerească, în mod uluitor, si, firește, să arate mult mai bine.
Cele mai frecvente tunsori, alese de femeile „over 40” sunt cele scurte.
Din păcate, așa cum ne arată realitatea, multe dintre femei , în necunoștință de cauză, aleg tunsori de „bunicuțe”, privându-se de șansa de a arăta mai tinere. Este și vina unor coafeze-catastrofe, care au învățat o anume coafură pentru femeile mature, pe care o aplică de secole, indiferent de cea care i se așează pe scaun.image
Desigur, există o multitudine de coafuri, recomandate femeilor de peste 40 de ani. La care se adaugă variațiunile pe aceeași temă. Trebuiesc bine studiate și stabilit care anume din ele vi se potrivește. După care trebuie găsit un hair-stilist îndemânatic, care să traducă în practică alegerea voastră, deschizându-vă astfel calea unei noi vieți!
Profesioniștii le oferă femeilor de peste 40 de ani câteva sfaturi de bază:
  •  Bretonul. Există o părere unanimă, cum că a avea grijă de un breton, este ceva foarte complicat. Nimic mai fals. Nu trebuie decât să-i asiguri, în mod regulat, forma corespunzătoare. Iar efectele sale pozitive întrec dezavantajele. Bretonul camuflează perfect nesuferitele riduri de pe frunte și, grație lui, ochii vor căpăta un plus de strălucire. Dar asta doar dacă bretonul este asimetric și nu foarte stufos. Bretonul drept și foarte des li se potrivește doar fetelor tinere.

  • NU, părului lins! El vă îngrașă la față, vă stinge strălucirea de pe chip și vă îmbătrânește cu câțiva ani! După 40 de ani sunt binevenite buclele și o oarecare dezordine în pieptănături. Sau, ca o variantă, părul tuns scurt, pieptănat și el haotic.

  •  Părul prea lung. Buclele prea lungi, care coboară mai jos de umeri, nu se justifică defel. A le purta despletite e și mai odios. Singura soluție pentru a le coafa cât de cât, este să le aduni într-o coafură care sigur va fi demodată, sau, și mai rău, să le prinzi într-o coadă de cal, sau o coadă împletită. Acestea o vor face pe femeia de peste 40 de ani să arate de-a dreptul ridicol! La plajă această pieptanătură ar fi, să zicem, scuzabilă…

Site-ul krasotka.info vă propune mai jos câteva tunsori scurte, coafate corespunzător. Alegeți-vă, cu ajutorul unei prietene sincere, ceea ce credeți că vi se potrivește și…fuga la coafor!
Succes! Meritați să fiți cele mai frumoase! Doar sunteți femei de 10, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu