vineri, 16 septembrie 2016

Florin Chilian - Zece



 O lacrima

Imi amintesc cu durere in suflet de o adolescenta, care era bolnava in faza finala de cancer, isi dorea foarte mult sa il intalneasca pe Florin Chilian. Cineva ia facut o surpriza si Florin Chilian a fost la ea si a cantat aceasta melodie. Dupa cateva zile, nu-mi amintesc exact fata a decedat. Eu am vazut la stiri cred reportajul sau pe internet. Era atat de emotionata, a cantat cu el, atat cat a putut. Voi aprinde o lumanare  IN MEMORIA EI  si a tuturor celor rapusi de aceasta boala si va rog intr-un moment de reculegere sa ascultam ZECE!

      Alooo! Nu am murit inca!

  Trebuia sa fac cinci sedinte de chimioterapie, programa de tratament era cu trei feluri de citostatice, unul injectabil o data pe sapatamana lunea, iar celelalte la doua sapatamani cate cinci zile.
 Recomdarea medicului meu a fost sa stau internata in spital in perioada cand faceam perfuzabil, cele cinci zile asa ca urma ca doua saptamani sa stau acasa si sa vin doar lunea pentru injectie apoi o saptamana de luni pana vineri in spital.
 

Problema mea a fost ca am facut alergie la medicamentul care imi era injectat si pe aproape tot corpul aveam niste dare ca de zgarieturi, rosiatice care ma mancau si ma usturau. Parul imi cazuse si nici peruca in cap nu o suportam de la acele mancarimi. Medici au crezut ca am o alergie de la cu totul altceva decat citostatice, am fost la dermatolog, imi daduse tratament. Nimeni inaintea mea nu avusese o reactie in felul acesta.
 Ma pusesera intr-o rezerva cu doua paturi si aveam noroc ca nu era nimeni cu mine in salon. Stateam mai mult dezbracata, incuiam usa si ma ungeam cu alifie. Am ramas cu unele semne pe piele de atunci, dar nu conteaza, asta a fost mizilic :))


  Imi amintesc cu lacrimi in ochi plansetele baiatului meu care avea pe atunci aproape 6 ani, chemandu-ma sa vin cu el acasa si insistand sa ramana acolo cu mine daca nu vin. Il cunostea tot personalul medical din sectia unde eram internata. Primea bomboane, ciocolata, prajituri, era alintat de medici, asistente, infirmiere.... Cateodata cand era cate un pat liber imi faceau favoarea de a-l lasa sa doarma in spital cu mine. Chiar si pe nepoata mea care statea la mine de cand ma imbolnavisem si avea grija de el.

Mi-am nascut si crescut baiatul fiind singura, (cu ajutor financiar din partea sotului) iar el era foarte atasat de mine. Era obisnuit sa stau langa el seara in pat, altfel nu putea adormi. L-am dorit enorm, il iubeam mai presus de viata mea, am incercat sa il iubesc eu si pentru tata, bunici, unchi etc. sa nu se simta singur. Iar acum pe holurile spitalului cand pleca de la mine... era tot ce imi doream, sa pot sa il cresc.

Aveam un scop pe pamant si trebuia sa lupt cu mine, cu depresia, cu boala, sa ma ridic si sa merg mai departe. Copilul meu!

 Faceam acum doar tratamentul perfuzabil. Cand eram internata, stateam in salon 4- 5 ore, cat aveam perfuzii. In rest preferam sa merg in curtea spitalului sau in curtea clinicii private de alaturi, unde era fumos amenajat cu lac si ratuste. Dimineata imi beam cafeaua cu femeile de serviciu la ele la vestiare. Imi dadeau cheia daca ele nu puteau sa stea cu mine. Seara stateam pe hol la geam aproape pana ma lua somnul. Incercam pe cat posibil sa nu stau in salon, sa nu ma simt bolnava.
  Contactul cu ceilalti bolnavi ma deprima si ma facea sa constientizez boala. Bine, nu puteam evita mereu insa ma afecta emotional fiecare poveste, fiecare lacrima si deznadejde, fiecare vaiet si oftat...
  Cel mai tare ma durea cand ma intalneam in lift sau prin curte cu mame cu copii bolnavi in brate. Acele fiinte mici care ar fi trebuit sa se joace in parc si ei erau fara par, fara culoare in obraji, cu ochii fara sclipiri. Si in fiecare zi ii multumeam lui Dumnezeu ca sunt bolnava eu si nu baiatul meu. Nu stiu cum as fi suportat, cred ca inebuneam. Cred ca cel mai cumplit este sa fii parinte si sa iti porti copilul in brate cu un diagnostic sinistru, sa nu stii daca ai sa il poti vedea vreodata mergand la scoala cu ghiozdanul in spate sau jucandu-se in parc cu copiii.
  De cate ori imi amintesc acele fragmente de viata nu-mi pot retine cateva lacrimi.


Am terminat cu bine chimioterapia, cu internarile, incepuse sa imi creasca parul, insa amortelile din maini si picioare le simteam tot mai intens. Medicul imi spusese ca este ceva normal,  o reactie a chimioterapiei pe care o au multi pacienti si va trece. 



 Dar..... despre asta data viitoare!

Emoțiile și cancerul

Diagnosticul de cancer se poate transforma din dușman în aliat

 Există foarte puține fraze în această lume care sunt atât de temut precum “Aveți cancer.” Când auziți aceste cuvinte care sună ca o sentință, nici nu vă mai gândiți ce mărime are, de ce tip este vorba, care este gradul său de dezvoltare și care sunt probabilitățile de recuperare: nimeni nu dorește vreo clipă să se confrunte cu această boală. Din păcate, statisticile indică faptul că există tot mai multe cazuri de cancer diagnosticate în fiecare an, iar cancerul nu cunoaște limite de vârstă sau condiție socială.
 Odată primit acest diagnostic, este de înțeles că pacienții resimt un amestec de emoții negative și profunde de tipul: Ce o să fac? În cine să am încredere? Să urmez recomandarea acestui doctor, să cer o a doua opinie medicală sau să încerc un tratament alternativ? Să lupt până la capăt sau să mă pregătesc să mor?
 Confruntându-ne simultan cu atâția factori și decizii pe care trebuie să le luăm, este logic că devenim vulnerabili și că experimentăm în diferite grade frica, anxietatea, tristețea, culpabilitatea și depresia. În cazul acestei boli este foarte dificil să ne echilibrăm starea emoțională, să ne menținem speranța în timpul tratamentelor agresive precum chimioterapia, să mai avem energia de a ne îndeplini în continuare sarcinile zilnice și să reușim să ne mai bucurăm de micile plăceri ale vieții.
 Însă tabloul general nu trebuie să fie atât de negativ: marea provocare pe care o aduce diagnosticul de cancer nu înseamnă automat o condamnare la moarte. Cancerul se poate transforma pentru multe persoane într-un maestru ascuns, care ne va indica în ce zone ale vieții noastre există dezechilibre și poate accelera procesul de introspecție necesar pentru a ne vindeca din punct de vedere emoțional.
 Cum este posibil ca toate acestea să se petreacă? Răspunsul constă într-un studiu realizat de Doctor Kelly A. Turner, PhD a Universității Harvard și autoarea cărții intitulate Radical Remission: Surviving Cancer Against All Odds (Remisia radicală: cum să supraviețuim cancerului în ciuda tuturor dificultăților) și care a demonstrat importanța emoțiilor în procesul de recuperare.


Cheile remisiei cancerului

 Cu toate că cancerul este considerată o boală serioasă, există totuși multe persoane care se recuperează chiar și în aceste cazuri. Unele urmează recomandările medicului specialist, altele urmează atât tratamentele medicinei tradiționale cât și a celei alternative, iar un al treilea grup respinge medicina occidentală. În cadrul acestor trei grupuri, există pacienți care obțin o remisie radicală a cancerului, iar aceștia au fost studiați de Dr. Turner.
 Conform studiilor realizate de aceasta, există 9 factori cheie pentru a obține o remisie completă a cancerului. Specialista i-a identificat după cum urmează, fără a le da o prioritate:
 Conform Dr. Turner, factorii cheie în remisia cancerului sunt:
 1. Schimbarea radicală a dietei prin includerea alimentelor și suplimentelor naturale
 2. Asumarea propriei vindecări și recuperări
 3. Ascultarea propriei intuiții
 4. Folosirea plantelor și suplimentelor naturale
 5. Eliberarea emoțiilor reprimate
 6. Amplificarea emoțiilor pozitive
 7. Căutarea și acceptarea sprijinului mediului social
 8. Aprofundarea propriilor noastre conexiuni spirituale
 9. Găsirea unor motive puternice pentru a ne continua viața
 Cel mai interesant aspect referitor la toți acești factori este acela că, cu excepția factorului privind alimentația și plantele medicinale, celelalte elemente se referă la rezolvarea și vindecarea aspectelor emoționale și spirituale privind propria viață. De ce este atât de importantă aceasta? Răspunsul este următorul: atât corpul cât și mintea și spiritul nostru sunt intim și profund relaționate.
 Dintr-un punct de vedere holistic, bolile nu au doar cauze bio-chimice, ci se știe deja că există factori psihici și spirituali care afectează echilibrul chimic al corpului nostru. Rezultă deci concluzia evidentă că atât sănătatea cât și boala nu pot fi înțelese în mod izolat. Propria noastră istorie personală, experiențele de viață, contextul social și tiparele emoționale: toți acești factori împreună joacă un rol fundamental în procesul recuperării.
 Să analizăm în continuare cel de-al cincilea factor cheie menționat de Dr. Turner și anume eliberarea emoțiilor reprimate, iar pentru început vom vedea care este definiția emoțiilor.

Ce sunt emoțiile?

 Din punct de vedere fiziologic, emoțiile sunt descărcări electrice, chimice și hormonale ale sistemului nostru nervos. Ca atare, emoțiile influențează în mod direct funcționarea multiplelor zone ale corpului nostru, în special a sistemului imunitar.
 Emoțiile, biologic vorbind, au de asemenea un motiv de a exista. De exemplu, în cazul fricii, există o funcție evolutivă datorită căreia această emoție ne poate face să evităm pericolul: ne temem în mod natural de foc pentru că știm că ne putem arde sau chiar muri din cauza lui.
 Stresul, la rândul său, este un sentiment care ne poate ajuta să secretăm adrenalină și să scăpăm de exemplu de un animal sălbatic, evitând astfel să fim atacați. Iar emoția iubirii exprimată atât față de un partener de cuplu, cât și față de proprii copii ne întărește sistemul imunitar, ne face mai puțin vulnerabili la bolile mai puțin grave precum răcelile, gripa, infecțiile, dar și față de bolile cardiovasculare, diabet sau chiar cancer.
 Emoțiile sunt necesare pentru supraviețuirea noastră ca și individ, dar și pentru supraviețuirea speciei. De aceea există un echilibru între creier, sistemul nervos, glandele endocrine și sistemul imunitar, care comunică între ele prin intermediul acestor descărcări electrice, chimice și hormonale pe care le numim emoții.

Care este legătura dintre emoții și cancer?

 Este adevărat că nu mai trăim în peșteri și că nu este necesar să ne ferim de atacul vreunui animal sălbatic, însă rolul emoțiilor nu este mai puțin important pentru corpul nostru în aceste timpuri moderne. De fapt, rolul emoțiilor noastre este în prezent mai important ca niciodată.
 Stilul de viață modern tinde să creeze un dezechilibru emoțional la majoritatea oamenilor. Stresul prelungit, lipsa de somn, excesul de muncă, expunerea la toxinele medioambientale, consumarea unor alimente de calitate scăzută și lipsite de nutrienți, toți aceștia sunt factori care pot crea o stare de disociere în corp, iar, ca și consecință, rezultă un grad important de deconectare de la propriile noastre emoții.
 Iar când suntem deconectați de la propriile noastre emoții, când nu le mai recunoaștem sau când nu le lăsăm să se manifeste, vorbim de emoții reprimate. În general este vorba de emoții inconștiente, însă uneori reușim să ne identificăm starea emoțională (cum ar fi frica de a primi diagnosticul de cancer), însă de cele mai multe ori nu știm cum să procedăm cu emoția respectivă și să o lăsăm să se exprime. Conform listei oferite de Dr. Turner, a scoate la suprafață emoțiile reprimate este un act fundamental pentru a obține remisia cancerului.

Emoțiile reprimate sunt întotdeauna negative?

 Nu neapărat. Emoțiile reprimate pot avea asociații negative (precum stresul, mânia, teama sau tristețea), însă pot avea de asemenea asociații pozitive, dar se pare că mai rar.
 De exemplu, atunci când ne gândim în mod constant la anumite perioade din viața noastră în care eram fericiți, dorind să retrăim acel trecut, suntem deconectați de la propria realitate prezentă și o respingem. În special în cazul pacienților cu cancer, agățarea de fericirea trecutului poate fi problematică, deoarece aceasta arată că pacientul respectiv nu dorește să accepte prezentul, iar șansele de a se mobiliza în vederea vindecării sunt mici. A trăi în trecut și a respinge prezentul, așa cum este el, înseamnă a nega însăși viața.
 În cazul pacienților cu cancer mai ales, apare în mod obișnuit neacceptarea bolii actuale, rememorarea vremurilor în care erau sănătoși și fără probleme, iar aceștia, de cele mai multe ori, nu doresc să se centreze asupra “părții negative” pe care o trăiesc în prezent. Însă ceea ce se petrece dincolo de această fațadă uneori falsă de optimism poate fi de multe ori frică reprimată: frica de a nu se vindeca, frica de reapariție a cancerului, frica de a nu avea parte de ajutor sau de a nu ști să-l ceară, frica de a nu mai putea recupera niciodată viața pe care o aveau înainte de a fi diagnosticați cu cancer…

Care este influența emoțiile reprimate asupra procesului de recuperare?

 Așa cum am văzut anterior, emoțiile sunt descărcări electrice, chimice și hormonale ale sistemului nostru nervos care influențează în mod direct funcționarea organismului nostru. Atunci când ne reprimăm emoțiile, ne reprimăm de fapt chiar aceste procese electrice, chimice și hormonale care activează diferiți centrii biologici. În special, emoțiile negative și emoțiile reprimate tind să inhibe reacțiile sistemului imunitar.
 Mai exact, reprimându-ne emoțiile ne alterăm în mod automat propriul sistem de apărare, deoarece alterarea răspunsurilor chimice și hormonale la nivel celular dezorganizează și creează haos total în corp.
 Acceptarea și exprimarea emoțiilor negative nu este întotdeauna un proces ușor de realizat, în special dacă este vorba de emoții inconștiente. Însă este cu adevărat necesar și important să ne creem obiceiul de “igienă emoțională”, adică să lucrăm cu cu emoțiile noastre în mod regulat, să le scoatem la suprafață și să ajungem la cauza lor, favorizând astfel restaurarea stării de echilibru fizic, mental și emoțional al organismului nostru.

Ce practici emoționale putem să includem în rutina noastră?

 Practicile cele mai indicate pentru eliberarea emoțiilor reprimate sunt meditația, exprimarea recunoștinței (se poate ține un jurnal al recunoștinței), tehnica de tapping sau EFT și ținerea unui jurnal zilnic în care să ne exprimăm emoțiile și stările pe care le experimentăm. Prin toate aceste metode de vindecare emoțională se urmărește identificarea și dizolvarea tiparelor negative emoționale și de gândire și înlocuirea lor treptată cu tipare pozitive.
 Tehnicile de Eliberare Emoțională sau EFT sunt un ansamblu de tehnici neconvenționale, din grupa “terapiilor energetice de meridian”, care se adresează atât profesioniștilor cât și neprofesioniștilor și sunt metode de vindecare și de auto-vindecare atât a problemelor emoționale cât și a celor fizice.
 EFT se mai numește de asemenea acupunctură emoțională, deoarece combină stimularea centrilor energetici de la capetele meridianelor – prin bătăi ușoare (presopunctură) – cu elemente de stimulare a emisferelor cerebrale, în timp ce ne concentrăm atenția pe ceea ce ne-a provocat durere, amintiri nefericite, emoții care cauzează disconfort, anxietate, diferite vicii, pofte, dependențe, etc.
 Realizarea în mod regulat a acestor modalități de introspecție și vindecare emoțională va facilita cu siguranță propriul tău proces de recuperare și renaștere emoțională.



sursa: http://ayurvedic-medica.ro/site/invinge-cancerul/vindecarea-emotionala/46-emotiile-si-cancerul-calea-catre-recuperare